Noi stăm la masă

noi avem câteva cârlige.

Unul se vede

altul nu

şi fiecare zi albă e chinuitoare

ca zăpuşeala unui tablou.

Noi stăm în fiecare zi la masă

şi aşteptăm

cuvintele să explodeze.

De aceea stăm uneori aplecaţi

peste masă iar

cineva ar putea crede că ne rugăm.

Dar nu este nimeni sau

poate eşti doar tu.

Odată ne vom ridica

sau masa va fi luată la cer ca şi

cum calul şi

călăreţul s-ar scufunda în zăpadă.

Noi stăm la masă

ca o asceză binevoitoare ca o zi

care împinge jetoanele.

Cineva vorbeşte într-o limbă moartă

cineva amestecă câteva cârlige

pe masă.

Şi până la glezne suntem inundaţi

de un somn alb

de blana rece a învierii.