vineri, 22 iunie 2012

Noi stăm la masă
noi avem câteva cârlige.

Unul se vede
altul nu
şi fiecare zi albă e chinuitoare
ca zăpuşeala unui tablou.

Noi stăm în fiecare zi la masă
şi aşteptăm
cuvintele să explodeze.

De aceea stăm uneori aplecaţi
peste masă iar
cineva ar putea crede că ne rugăm.

Dar nu este nimeni sau
poate eşti doar tu.

Odată ne vom ridica
sau masa va fi luată la cer ca şi
cum calul şi
călăreţul s-ar scufunda în zăpadă.

Noi stăm la masă
ca o asceză binevoitoare ca o zi
care împinge jetoanele.

Cineva vorbeşte într-o limbă moartă
cineva amestecă câteva cârlige
pe masă.

Şi până la glezne suntem inundaţi
de un somn alb
de blana rece a învierii.

Un comentariu: