vineri, 14 septembrie 2012

5

scriu un poem
cu gândul
la un spital de campanie din
primul război mondial.

linia frontului e un ghem deşirat
prin văile munţilor.

în jurul cortului dreptunghiular
pe iarba scurtă răniţii se bronzează.

o ciocănitoare scormoneşte
coaja unui molid.

medicamentele sunt pe drum
între dinţi cheresteaua
are gust de izvoare.

fierăstraiele hârşâie schijele
boncăne precum cerbii
în farfurii.

o fată de vreo 17 ani
sprijinită în podul palmei vorbeşte
unui soldat.

au fost aduşi în căruţă
cu morţii.

ea alege aproape precis pe cei
care nu mai au nicio şansă.

ochii ei au o paloare abastră.

cel de faţă are palmele cu degete 
groase negre şi roşii
uşor împreunate sub stern

iar dedesubt protejează o floare 
zdenţuită ca o burtă de peşte.

ea are părul ondulat şi spune povestea
soldatul priveşte.

eu scriu un poem îndepărtat. 

Un comentariu: