patul bolnavului miroase a naftalină de înger

ca trandafirul uscat al smariteanului

din povestea biblică 

a viaţă totdeauna de jos

precum aripa care nu s-a deschis niciodată.

câteodată tac mai bine cu morţii uneori vorbesc

mai bine cu ei de parcă dragostea

am putea-o avea ca priveliştea unui val

tu ştii că există

în centru îndoielilor noastre simţi cum barba

mea mătură ţărmul şi lumina se umple?

simţi baoioneta sau spinul?

deşi pare o simplă întâmplare noaptea din ochiul

deschis a plecat să-şi adumemece rana

a plecat pe urma şerpaşului din oglinda legendelor

tu mai crezi? tu eşti prietenu meu?

în sfârşit cufărul din 87 nu avea nimic de ascuns.

ar fi putut fi ataşat la diligenţa veteranilor

la poienişul iubirii sub care furnicile

desigur săpaseră un oraş extraterestru.

ce mult mi-am dorit să te îmbrăţişez Mişa.

cât am plâns la gleznele tale din câmpiile libere.

cât am tras de icoane câte uşi rotunde am închis.

amintindu-mi dimineaţa

să fi fost începută vara pentru că

avea o anume tărie o strălucire subînţeleasă

şi albă ca şi cum capul şiroind

ar fi trebuit să se înalţe din apa botezului

când am zărit-o de fapt nu era silueta întreagă

ci numai părul negru pielea curată şi

ochii ei verzi ce semănau cu neliniştea coroanei

înfrunzite a unui copac.

aşa a venit dimineaţa. transparentă şi blândă

în balansoarul acelor ochi parcă predestinaţi.

patru catrene despre inimă

poate acum a venit momentul în care căldura

trebuie adusă în prim plan. orice om

din zona temperată e îndreptăţit s-o păstreze

dar nu ca pe ceva străin. ca pe un calorifer.

ea ar trebui să fie înăuntru cum era în verile

acelea în care prindeam fluturi. sau pe litoral

când aripile smulse ne ardeau pe umeri.  

ajungeam acasă şi mutam cu pieptul lucrurile.

de fapt după o vărstă toţi oamenii se răcesc şi

lucru acesta doare încet. ca un ciocan învelit

cu o cârpă. şi atunci când perna transpiră poate 

te-ai îndepărtat de căldură. sudoarea e altceva.

chiar şi atunci când se sparg borcanele pocnesc

cauciucurile pentru ea ar trebui creat un spaţiu.

ruşii mă gândesc sau finlandezii sau norvegienii

mi-au lăsat impresia că au stat la masă cu ea.

: iertarea păcatelor e veşnică şi virtutea nu se cere de la început.

ce pură dimineaţa în zarcă

ciugulind dintre coaste

sau nori toate

poemele din calorifere

Aiudul tinereţilor noastre

ai zice că secolul

e cartuşul

sau fiola spartă pe buze.

zidurile vor fi în final auzite! încet
ca şi cum s-ar elibera o cale ferată.

fabricantus

ascultă hoţule legenda

năruită sfios în

beciul speranţei în coaste vertij

cum plânge tigrul sumatrei

piscuri şi gheare

omule ars cu fierul încins

Abcontris! pe dealuri Fusima!

ars peste pleoape şi sub pleoape

holdele disperării

coralii iertării

abdomen ascuţit să te vindeci

Karuma!

news

cel care vede sfinte unele gesturi  vineţii şi solzoase

cel care-şi masează inima prin tricou a transmis mesajul:

ascultă yantra şi Bruno aruncă pumnalul. când

din cetate a ieşit fum alb în Tunisia îmbibat cu benzină

un om a aprins o brichetă în parlamentul european

a triumfat gruparea care susţinea că

interzicerea pornografiei online încălcă libertatea cuvântului.

odă

aceasta este depresia să te afunzi în ceaţa

glacială şi deasă să înaintezi scufundat până la piept

într-un lapte negru să striveşti sub tălpi

nuiele jilave iar mâlul să urce pe glezne.

să visezi căldura uitarea şi somnul dar

să fie prea departe. să te întinzi fără nicio sminteală

în patul bolnavului cu speranţa că victoria poate fi

momentul în care ai încetat să mai lupţi.

cuvintele pe care nimeni nu ţi le spune niciodată

nu trec de marginea buzelor. fiindcă

sunt locuri unde dragostea nu ajunge. unde cimitirele

zeilor sunt cimitirele tale şi orice maternitate

e un urlet firav cu final previzibil.

aceasta este depresia să n-ai unde să te duci.

rămâi un ştreang între clipe sau povestea unui hoit

balonat care naşte o lacrimă. de fapt rolul poveştii e

să nască o peruzea undeva într-o suburbie unde ei vor

cu orice chip să trăiască. cineva se încăpăţânează cu

un vas Berlioz cu mercur să găsească piatra filozofală.

sau să-şi mute asemenea lui Avraam viaţa-n copii.

aceasta este depresia un trup năclăit de furnici 

pârjolit pe dinăuntru şi pe dinafară până când alunecă

pe sângele negru de măcelărie pe paiele acelea jilave

şi soarele rece devine un lac limpede şi îngăduitor.

ploua mărunt ca o pudră. bărbatul purta un balonzeid albastru. ar fi putut locui în oraşul nostru sau la fel de uşor cineva l-ar fi putut întâlni pe aleile Wroslawului. sau de ce nu într-un orăşel din Cehia. o mustaţă zburlită. pe bicicletă trecea un parizian creol între două vârste cu un caiet studenţesc fixat cu mâna stângă pe sub ghidon. ca un produs elaborat.

pe trotuarul larg al bulevardului central

un băiat şi o fată se sărutau. pietonii

maşinile dar şi unele clădiri păreau împinse în spate

de palmele paralele ale băiatului care fixau printre câteva

şuviţe craniul ei strălucitor. concentrarea lor nesimetrică

vâjâia ca un glonţ.

după ce i-am depăşit m-am gândit că

în urmă cu 20 de ani când vedeam astfel de scene

receptam anumite efluvii de bucurie. însă acum a fost altceva.

am avut sentimentul că o haită de şobolani îmi roade braţele

şi pe urmă se înfruptă din piept. m-am gândit la cât de departe

dar şi la cât de aproape poate fi dragostea.

de ce să nu visăm nu costă nimic

cu precădere în vremea musonului. e lucrul cel mai legal.

uneori mă gândesc şi eu la moarte

dar nu pot spune că o doresc. ar fi o exagerare.

într-o zi am văzut o lumânare sfârşită. un fum spaţial

cu iz de lebădă. atunci pentru

prima oară m-am gândit că aş putea visa anumite fetişuri

care depăşesc cadrul natural al domnului Eminescu.

m-am imaginat pe un pat de lemne într-un spaţiu neted

nu crengi nu vreascuri putrede ci esenţă tare.  să ardă tot 

sufletul răsfirat şi să cânte albumul acela a lui U2

Achtung Baybe care începe sau se termină cu dragostea e oarbă.

ce ciudate unele zile cu soare şi vijelie

cum sunt primele zile de marte când folcloriştii

amintesc de babe şi moşi şi cum toate

ar trebui să-nsemne ceva undeva mai încolo

pisicile intră în rut şi scot sunetele acelea de

urlet desăvârşit.

toate pot deveni secundare şi sufletul

parcă e-n aşteptarea acelui vânt care răzuie

pânzele unei corăbii foarte vechi.

prin urmare asta e bila cafenie de pe lenjeria patului scaunul şi cupa de ceai de coada şoricelului acestea feliile prăjite de pâine brânza frământată de oaie aşa trebuie să sune. ca nimic special. vocile din bucătărie dar mult mai pale oarecum frânte pe un coridor de o lungime instabilă.

declaraţie publică

După ce am primit 50 de exemplare din volumul Avatarurile domnului Oanea apărut la BRUMAR am constatat că e plin de greşeli. În discuţia din ianuarie mi s-a spus textual „o încheiem la toţi nasturii şi pe urmă o dăm la tipar”. Ei bine, absolut nimeni nu a citit manuscrisul pentru o minimă corectură. Cartea nu are redactor ceea ce însemnă că nimeni nu-şi asumă nici o răspundere. Greşeli au fost şi în prima carte tipărită la editura Brumar Abel şi eu, iar editura Brumar a înlocuit o filă, dar, deşi acest lucru a fost vizibil o adăugitură, am trecut cu vederea.

Până în data de 28 februarie am distribuit circa 20 de exemplare din Avatarurile domnului Oanea printat la Brumar şi vreau să-i rog public pe toţi să mi le înapoieze ori să le distrugă.

În condiţiile de faţă sunt nevoit să-mi retrag dreptul de semnătură pentru orice tipăritură sub sigla editurii Brumar inclusiv cele anterioare.

Avatarurile domnului Oanea a fost în cele din urmă tipărit în Suceava la editura cenaclului Zidul de Hârtie.