odă

aceasta este depresia să te afunzi în ceaţa

glacială şi deasă să înaintezi scufundat până la piept

într-un lapte negru să striveşti sub tălpi

nuiele jilave iar mâlul să urce pe glezne.

să visezi căldura uitarea şi somnul dar

să fie prea departe. să te întinzi fără nicio sminteală

în patul bolnavului cu speranţa că victoria poate fi

momentul în care ai încetat să mai lupţi.

cuvintele pe care nimeni nu ţi le spune niciodată

nu trec de marginea buzelor. fiindcă

sunt locuri unde dragostea nu ajunge. unde cimitirele

zeilor sunt cimitirele tale şi orice maternitate

e un urlet firav cu final previzibil.

aceasta este depresia să n-ai unde să te duci.

rămâi un ştreang între clipe sau povestea unui hoit

balonat care naşte o lacrimă. de fapt rolul poveştii e

să nască o peruzea undeva într-o suburbie unde ei vor

cu orice chip să trăiască. cineva se încăpăţânează cu

un vas Berlioz cu mercur să găsească piatra filozofală.

sau să-şi mute asemenea lui Avraam viaţa-n copii.

aceasta este depresia un trup năclăit de furnici 

pârjolit pe dinăuntru şi pe dinafară până când alunecă

pe sângele negru de măcelărie pe paiele acelea jilave

şi soarele rece devine un lac limpede şi îngăduitor.