joi, 15 iulie 2010

pentru nuferi

pe lângă piaţa mică când treceam
de mână cu micul meu copil
într-un lighean albastru aşteptau nuferii ghemuiţi
sandalele mă băteau
şi dintr-o dată mi-am zis ia uite cum trăiesc unii:
du-te la bancă la serviciu la magazin să vină
aia sau ailaltă
ajung acasă aprind televizorul şi dacă nu e frecuş
e multă ură
îşi aranjează apoi perna să astupe golul din piept
de parcă au mers cu grumazul sucit
toată ziua şi totuşi
copilul pe care îl poartă de mână
are o viziune absolut strălucitoare şi blândă
asupra a tot ceea ce fac
precum poate cu puţin noroc voi avea şi eu
m-am dedublat
pentru că numai un soi de conştiinţă martor
sau multă bere
te mai pot ţine treaz te păstreză intact în zile noastre.

Un comentariu:

  1. Nu numai copii privesc lucrurile strălucitor şi blând. Nuferii sunt pentru totdeauna.

    RăspundețiȘtergere