cu faţa la perete cu mâna flexată şi pumnul deschis
într-o imitaţie a renunţării sub ceafă cu o carte atârnată venind parcă
de sus
din profil cu aerul secătuit care întoarce alte pagini cu o mie de lucruri
şi nimicul care se scurge din motorul unei camionete în toamnă
cu o mie de fundiţe roz morminte licheni şi scârţâit de ţeavă
pătrată
cu un eroism al intimităţii şi al şoaptelor cărămizii
cu speranţa ilogică pe undeva că ar putea să însemne ceva
şi tropotul cailor trişti la graniţa dintre imaginaţie şi dimineaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu