am lucrat o perioadă bună la o statuie care
trebuia să iasă dintr-un lemn dulce
un an şi ceva am lustruit la ea cu o cârpă moale
şi obrazul unei artiste care văzuse ceva
într-o suburbie a plăcilor tectonice şi care
avea nişte dinţi indigo foarte – ca după cireşe amare
- dar acum când au început coastele
să mi se dezlipească de cer şi o negură să umble
haihui prin sac ca o întrebare sau un spermatozoid
orb dibuind cu bastonul prin toate ungherele
în palatul gol mi se pare că soarele
şi statuia mea erau doar nişte cântece de leagăn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu