în faţa ferestrei

şi azi mi-am amintit de poezie mi-am amintit că

ar trebui

să umblu pe lângă cuvinte

cum stau în faţa ferestrei ca un animal de taină

care a început să-şi uite rănile - cerul e în partea opusă

dar nu mai contează –

cum stau în faţa umidităţii din aer cu un suflet textil

care are nevoie de respectul de sine

ca de o margine a craterului sau de o floare uscată

care nu vrea o zi în plus sau orice speranţă

sau rezolvarea finală ci 
numai nişte mărăcini anonimi arzând aparent de la sine.