Am răsfoit între timp cartea despre care am vorbit aseară, uşor dezamăgit. La un aşa un titlu aşteptam să prezinte o practică, nu o argumentaţie. O ţin totuşi pe măsuţă alături de plângerile sfântului Efrem Sirul şi nu o deschid. O voi lăsa acolo vreo câteva zile în ideea că ceva subtil s-ar putea evapora. O să fac şi eu cum fac monahii din mânăstirile japoneze care răsfoiesc ca pe un acordeon cărţile sfinte (respirând uşor de prin pagini praful acela spiritual) sau, cum păstrează în permanenţă hasizii cuvintele sfinte legate de frunte şi mâna stângă. "Forme ale cunoaşterii nediscursive", ce titlu frumos, un fel de critică a raţiunii pure pe dos. Până când o voi mai deschide, dacă se va întâmpla vreodată, mă voi consola cu proiecţia mea asupra acestor lucruri: rugăciunea, meditaţia, contemplarea, sunt formele cunoaşterii nediscursive, singurele cârje pe solul alunecos al lipsei de temeiuri.
Pentru cine ar putea fi interesat, cele mai frunoase rugăciuni din lume sunt Plângerile Sfântului Efrem Sirul.
Da:)
RăspundețiȘtergere