Veghile de noapte/Bonaventura

Am găsit o carte pe care o consum ca pe o ciocolată elveţiană în 

vremea apocalipsei. Citesc puţin în fiecare seară. Si ea devine senină. 
In ansamblu pare a fi vorba despre statura sufletului de poet 

sau de paznic de noapte. Mi se pare într-un fel de neacceptat cât de

mult o plac (poate că nici nu o să o mai citesc). Mai mult o fâţâi prin

casă. Ştiam că sunt mai apropiat secolului XIX decât prezentului dar

să mă revendic tocmai de la începutul lui XIX ? Cartea asta îmi aduce

liniştea albă a unei pene, mersul de adolescent şi visele. Fiindcă este 

un adevăr de acum acceptat de toţi că visurile sunt acelea care 

transformă oamenii banali când acţionează în fiinţe care prezintă un 

oarecare interes.

Iar eu am fost un fel de paznic al oraşului. Noapte bună.