vă mai amintiţi de Ghiocel. am sporovăit toată dimineaţa despre mişcarea în diagonală şi o grămadă de alte filozofii. până am ajuns la un film de acţiune pe care un turist îl pune unui trib de băştinaşi de prin pădurea amazoniană. n-au înţeles nimic, absolut nimic. singurul lucru la care au reacţionat a fost o găină care traversa în plan secund. ziua s-a vaporizat, s-a stors şi mi-am amintit că-n week-end am revăzut filmul acela cu Audrey Hepburn Cum să furi un milion. spre sfârşit, analizând cam ce vor actorii să spună, m-am gândit că ideea era mult mai generală, în sensul că lumea are miez. la ce să te aştepţi atunci când actorii mimează o anume savoare? aşa am fost pregătit. acuma, fiind noapte şi trecut de 40, mă întreb ce-ar fi fost dacă aş fi fost educat că lumea e o nucă goală. de multe când e foarte târziu mă gândesc la fălcile rechinului la dinţii zimţaţi la cum umblă el noaptea sub apă.