oarecum pătruns de lentoare în pofida mişcărilor
care duc la un rezultat s-ar putea vedea
orizontul învelit ca o agonie lină într-o faţă
de masă în carouri galbene.
te-ai putea strecura sau dimineaţa ai putea
să te scalzi încet ca să te obişnuieşti cu apa
şi rotulele să-ţi plutească vesel.
desigur nici o bibliotecă n-a rezistat.
chiar şi oasele naufragiaţilor se spune că se topesc
după un an. fiindcă cu degetele uscate
nu mai întorci nici o pagină şi eşti singur. şi abia
atunci începi să vorbeşti. fără grabă ca şi cum
s-ar desfăşura un botez în apropiere şi un copil
ar sta răstignit între degetul mic şi degetul mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu