vindecare

afară plouă plouă
cu o insistenţă demnă şi încet mă întorc
pe partea cealaltă
abia realizez că singurătatea dimineţii
e cel mai purificator procedeu
care potriveşte cheia în inimă
până când se-aude ţiuitul fin ca o fericire
extremă
în culmea blândeţii
ceva din eul meu migrator şi adăpostit
spune
e o epidermă şi iarba asfaltul şi masa
cerul opac
simultan
visez la cum gândeam mai demult
când eram băiat
că cel mai important lucru
ce
ar trebui să îl fac e înălţarea cu trupul
e o bucată de vreme
de când
cuvintele ară şi zgârie ca o pisică rugătoare
încât mă confesez mie că o mie
două de ani
nu e mare lucru
ceva atât de important precum omul
sau mersul pe ape trebuie să se fi păstrat
la poalele muntelui
înţelepţii sunt pe undeva ascunşi
nu se poate să nu se fi păstrat
pentru că trebuie să ai de unde veni
de sus tare
ca să poţi oferi o asemenea prospeţime prafului.