sâmbătă, 10 martie 2012

11 martie

întrucâtva sufletul meu
mobilează odaia
de dimineaţă lumina
e un cleşte
stomatologic

o cinteză loveşte gheaţa
cu glasul ei
strălucitor

deşi
orice muzică poate
deveni
sfârşitul cântecului
sau cel puţin
un pansament
peste unele răni
din viitor sau mai vechi
sau din vis

un gunoi abia născut
din zapadă

prin împrejurimi
un clopot
cheamă vii şi morţii
şi inima mea
se scufundă încet
când umbra rece
muşcă
momeala.

3 comentarii: