pe la 8 30 în dreptul semaforului
mama
fiind la volan claxonez uşor
surprinsă zâmbeşte
zâmbesc
pe urmă trag cu coada ochiului
cum se întoarce
micuţă
de parcă ar tras cu arcul la ţintă
ca trezită şi încă nesigură
se învârte încet
are nişte ghete gri cu botul ascuţit
e lumină şi zloată
de curând am vorbit şi la telefon
iar ei au două receptoare
am putea vorbi toţi trei deodată
de regulă însă unul trage cu urechea
şi intervine când
nici nu-ţi vine să crezi,
în seara asta o bătrână vorbea
despre poezia de după gratii
un căpitan era trist fiindcă fusese bătut
şi ea l-a-ntrebat ce să-ţi fac ca să îţi fie bine
cântă-mi “mama când mă legăna”
femeia a cântat
şi el i-a spus că nu îl mai doare
câteodată în afară de sentimentalismele
de tarăbă
mamele nu sunt mame
au nişte aripi cu care mângâie
şi ce bine e să fii sărutat în somn.
şi ce bine e să săruţi în somn. frumos!
RăspundețiȘtergereDormi în legănuţ, puişor micuţ...
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=IfpIJ55EVrc