aici sus

cu o tentă de jurnal prins între două lamele aş spune câte ceva despre ziua de azi ceva ce va fi desigur uitat şters fulguit de paşii masivi ai celui mai imoprtant personaj din viaţa oricui

aşadar azi am fost la Iaşi pe asfalt lucea o mâzgă negricioasă ceaţa părea din spatele parbrizului seacă uscată şi multe camioane unul după altul
ajuns la fundaţie pe undeva sub sceptrul lui Eminescu încât îmi venea să merg uşor aplecat stă cuibărită editura lui Daniel Corbu intru şi aproape în genunchi Paul Gorban împachetează trei colete le înfăşoară cu bandă adezivă iar Daniel parcă nu e la locul lui, are un fel de microb al mişcării poate din cauza unui stres poate din cauza dimineţii de luni e ceva neconcret o lumină mixată
o zăresc în sfârşit pe Filomena venind din dosul unor rafturi mă bucur zâmbim arată mai bine parcă împăcată nu ştiu cu ce poate cu ziua de asta din viaţa ei
sporovăim ceva despre alegerile din Moldova despre toţi prietenii lor, despre a doua ediţie a festivalului Grigore Vieru
e urmă ieşim altădată am fi mers agale aidoma unor dinozauri de trotuar către barul cu coloane pătrate unde aruncam peste cap cu un fel de negrabă suavă câteva coniace dar acum nu
iese Filomena îi strecoară lui Daniel două bancnote de 50 ne despărţim şi am cel puţin eu un soi de deja vu vorba lui Victor asta ar putea însemna un curbubeu adică ai motive să crezi că eşti pe drumul tău
mergem mai sus spre Universitate la casa universitarilor un han voievodal cu arcade largi şi fastuoase
cineva ne întâmpină un scriitor poate ne strângem mâinile ridate mature şi ne aşezăm şi comandăm fiecare ceva eu încerc să testez posibilitatea de a bea un ceai la halbă şi îmi iese pasenţa
telefoanele sună e luni aruncăm cu vorbe printre îmbucături fiecare suge din lichidul său faţa de masă e dintr-un doc vişiniu farfuriile negre şi pătrate
toate astea le voi uita desigur nu au nici o importanţă apoi ieşim şi îmi izbeşte privirea chiar la ieşire pe trepte o tăbliţă circulară cu însemnul de telefon public cu un fir tăiat de cine ştie ce mână sau când
omul de la intrare cu mâinile late şi ridate iese după noi ne conduce înţeleg că se interesează dacă i-a apărut un text literar într-o revistă pe urmă povesteşte că aici a fost instalat primul telon public din oraş
Daniel pe trepte apasă câteva taste meditativ îl încadrez în diafragma aparatului spunându-mi că e acelaşi apostol al toamnei
afară se luminează cerul şi o pulbere umedă ne înveleşte o binecuvântare nu altceva fac încă două fotografii şi o luăm spre muzeu la vale
în partea de sus a pieptului simt o muzică care aduce zâmbetul peste furtună aici sus.