Credo

Scriu sau citesc pentru a-mi recâştiga umanitatea. Zilele astea m-am tot gândit cu intermitenţe, aproape că am fost urmărit sau condus de un simţământ de gol interior, de dezintegrare, poate au fost şi chestiuni personale pe care nu le pot aminti, dar, m-am tot gândit cum se risipeşte viaţa omului, cum se deşiră ca un ciorap de damă în tot soiul de nervozităţi, neputinţe sau chiar idealuri fără socoteală. Naivitatea însăşi, ce  pierdere uriaşă! De la golul ontologic am baleiat spre lecturile mele - trebuie să recunosc destul de ostenite şi ceţoase, dar fiecare înaintează cu vâslele lui,- din Schopenhauer, Nietzche, Şestov sau Cioran, spre tezism, negarea lui Dumnezeu, nihilism, ateism, Doamne...ce talmeş balmeş iar la urmă, ce mai contează? Dau şi un răspuns: contează doar adevărul la care nu ajungi niciodată dar care îţi dă sentimentul unei uşoare libertăţi ca persoană concretă. Este scris: mântuirea vine de la evrei sau Eu sunt uşa, exact ce am voit eu să spun, dacă mă înţelegeţi. Eu cred că omul nu e om în afara lui Dumnezeu, omul se destramă, nu se poate găsi, e străin sieşi. Scrisul e rugăciune în momentele lui bune, poate de graţie. Contează, fiindcă mă uneşte cu istoria mea şi-mi dă o senzaţie de dans, de libertate. Sunt conştient că toate cele de mai sus nu sunt decât expresia unei credinţe, dar nu am ce face, asta cred, că adevărul este o realizare intrinsecă a omului, o cale interioară, nu este nimic ce poate fi arătat, mai mult, se desăvârşeşte abia ulterior tuturor înţelegerilor filozofice ori afective. Lumea este o alunecare izbăvitoare dacă priveşti aşa, sau poate fi doar un clivaj în neant. Asta e singura opţiune reală, actul de credinţă. Contează să supravieţuieşti ca om, fiindcă omul e ceva care trebuie cel puţin păstrat dacă nu altceva. Lumea e un asalt la om, ar putea fi chiar o iluzie, dar asta ar însemna cumva să fetişizăm mintea, exact telescopul cu care ne descâlcim drumul. În total asta voiam să spun, că unele lucruri îţi fac bine iar altele nu, nu se poate să fii aşa de nesimţit să nu observi până la urmă în timp util lucrurile astea. Aici, pot chiar să exemplific, destul de scandalos pentru zilele noastre, zice undeva Iisus că dacă un om priveşte la o femeie şi o pofteşte a şi păcătuit cu ea în inima lui, ceea ce pot să vă spun este că eu, sunt sigur hundred per cent că avea dreptate, deşi, e aşa de greu să nu păcătuieşti!