Lumea e ca o îngheţată care abia aşteaptă să se topească pe limbă

Pe Saul l-am cunoscut într-o iarnă de la începutul anilor 2000 când îmi petreceam zilele de intermezzo clasice la sfârşitul fiecarăui an în casa socrilor mei de la Straja. Prin biblioteca lor lucioasă, de culoarea cireşului, cu vitrină de sticlă glisantă, am descoperit Darul lui Humboldt şi, cum nu prea aveam ce face, m-am apucat de ea. Trei patru zile parcă am visat pentru a mă trezi apoi uşor schimbat. A fost o carte care mi-a mutat logica vieţii spre o lumină nouă. Mi-a deschis puţin universul, a fost ca o reverie plină de pumnii şi palmele luate de altul prin urmare mult mai suportabile povestite cu detaşare şi chiar ceva umor.

Mai târziu am dat de Ravelstein, care mi s-a părut cam stufoasă dar eram deja îndrăgostit de modul în care Saul se joacă cu frazele şi ideile ca şi cu o plastelină. De altfel cuvintele în sine în textele lui au un foşnet aparte am senzaţia că le extrage dintr-o magazie cerească plină de mirosuri culori nostalgie şi râs hohotitor.

Ei, pe urmă am mai dat de Seize the day care a devenit prietenul meu preferat în ediţia aceea de la Meridiane şi chiar am vreo două exemplare pe acasă, fiindcă m-am gândit că dacă o să pierd una, ce-o să fac... Hertzog, Iarna Decanului, Henderson regele ploii şi iată că nu mai demult cu vreo trei zile în urmă găsesc la un târg de carte foarte local şi înghesuit în Muzeul de Ştiinţe Naturale o culegere de nuvele sub titlul de Filiera Belarosa şi romanul premiat cu Book Award of the Year prin 1950 şi ceva Aventurile lui Augie March.

Deocamdată, abia am luat cărţile şi vreau să mă bucur pe ele pe îndelete, tocmai din acest motiv am citit prefaţa soţiei lui Saul şi postfaţa scrisă de însuşi regele. Să vă povestesc câtre ceva din prefaţa soţiei, ultimei lui soţii pentru că am priceput din Iarna Decanului că prin 1977 când a fost şi prin România undeva în iarna de după cutremur avea o nevastă cu origini româneşti.

O să citez începutul "Ieri, împreună cu soţul meu, am scos-o pe fiica noastră de un an, Naomi Rosie, la o plimbare prin cartier. Era un ger aspru, de crăpau pietrele - sau, cum zic meteorologii de serviciu din zonă, cu un clişeu impenetrabil, vreme nefavorabilă. Ne-am refugiat din calea vântului de gheaţă la librăria Brookline Booksmith. De câte ori Saul scapă într-o librărie, mai mult ca sigur rămâne acolo pentru multă vreme. Am dezbrăcat-o pe Rosie de salopeta ei de fâş căptuşită cu molton şi am înercat să îi distrag atenţia arătându-i supracoperta de la Ravestein".

Si brusc, când am ajuns aici, mi-am scuturat uşor capul întrebându-mă dar ce vârstă avea Saul ... pentru că ştiam despre Ravelstein că e apărută prin 2001 aşa că mă duc înapoi la biografie şi văd că s-a născut în 1915, pe 10 iunie, cum aveam să aflu mai târziu. Uau !

În prefaţa acelor nuvele, pe care abia le-am început, şoţia lui mi l-a făcut şi mai drag, povestind despre cum merge la băcănie pe o bicicletă de teren, îmi închipui una cu cauciucurile negre mari şi crampoane, despre felul cum scrie şi citeşte într-o căbănuţă aflată la vreo 20 de metri de casă pe malul unui iaz, unde, înainte de a scrie un cuvânt la maşina de scris Remington meditează, se joacă cu un soi de baloane, aranjează totul creionează ca într-o simfonie sunetul care să supravieţuiască.

Dar treaba care m-a umflat de râs cel mai tare a fost când povesteşte ea despre o după-amiază toridă de iunie ... dar mai bine citez ” Primăvara care începuse cu vreme rece şi poioasă s-a încheiat cu un val de caniculă. Pe 13 iunie temperaturile ajunseseră la peste 30 de grade şi, pe când mă duceam spre lac, în miezul zilei, l-am văzut pe Saul mergând în aceeaşi direcţie, plecând ierburile înalte şi dând într-o parte şi-n alta florile de câmp. Când ne-am întâlnit în faţa apei verzui am făcut următorul schimb de replici

-         Ai avut o dimineaţă bună ? întrebarea mea

-         Da. M-am apucat de o schiţă nouă.

-         Ce ?!

-         Am slăbit chinga şi scriu ceva ce voiam să-ncep demult.

Dezbrăcaţi complet – da, Rosie, părinţii tăi erau tineri şi nebunatici ca-n poveşti, odată ca niciodată -, am început să înotăm, ca să ne bucurăm de prima baie din anul acela, cu Saul în faţă, prin apa delicios de rece.”

Pentru Saul care lucra jonglând cu nişte mingi luminoase sau mergea pe strădă într-un loden verde închis cu nişte baloane în mână mulţumiri lumii de aici şi de dincolo.