Scrisoare pentru un român

Domnul meu şi eu iubesc România cu o profundă ură cum zicea Cioran. Dar cu toate astea consider că atunci când te exprimi public trebuie să ascunzi pe cât posibil această groaznică dezamăgire.

În consecintă, o să vă dau un sfat -  sper cu oarecare naivitate să nu enerveze prea tare, ţinând cont de asemenea pretenţie - vă rog nu mai spuneţi cuvinte în genul Romania tălâmbă, în cazul în care sunteţi român.  Dacă ne considerăm români ne revendicăm ca atare şi din dragostea maternă. din iluziile tinereţii sau din căldura unor prietenii, iar ceea ce se întampla la nivelul conducerii sau sindicatului nu este întocmai România. România este şi mai rea dar şi mult mai bună. Şi un act din prezent nu este deloc reprezentativ. 

Ştiti cum zic evreii... Dumnzeul părintilor noştri, etc. 

Eu cred sincer ca acest  gen de atitudine sau de luciditate, de soiul unei situări în exterior pentru a judeca cu osândă, este dăunatoare. Televiziunile de ştiri spun la fel şi totuşi, fără să ne respectăm pe noi înşine cum putem trăi? Dacă tot suntem aşa de jos,  haideţi să facem ceva. Am mers în şcoli în ultima vreme, fiind invitat şi vă rog să mă credeţi este o sete incredibilă, uluitoare de idealism şi normalitate. Sotia mea este cadru didactic si copii de a 12 a o întreabă ce o să facem noi aici? Dacă noi gândim că Romania este o cloacă si o colectivitate tălâmbă, cum putem să ne privim copiii în ochi? 

Bănuiesc că demersul meu o să înfurie, poate nu va găsi ecou, dar credeţi-mă este ceea simt mai discret ca un soi de cosmogonie mioritică şi muzică îndepărtată a viorilor. Dacă este să dispărem din istoria lumii, să fim înghiţiţi de ţigani, de tupeişti, de hoţi şi de toţi cei cu care am ajuns să ne confundăm, asta e, dar măcar noi ăştia care încercăm să descriem omul şi facem artă după puteri...să spunem de bine.
De ce atâta ură de sine?

Îmi amintesc de o femeie voluntar care mi-a povestit cum stătea la capătâiul unui soldat cu picioarele cangrenate şi-i povestea despre copilărie, iarba înaltă, hore şi tot feluri de nimicuri care îl făceau să zâmbească.

România a fost mereu o mare hemoragie.

În speranţa că voi fi înteles măcar pe jumătate şi să fiu primit ca un om care nu contrazice,

cu dragoste de român, Dan Iordache.