primăvara în somn

sărutările noastre mai miros a struguri

deşi se lasă o ceaţă

ca şi cum ne-am ridica deasupra cartierului

şi ne-ar plimba cineva cu un car cu boi

degetele noastre când se-ntâlnesc au făină

pe vârfurile pietroase

şi fân şi orice atingere e ca şi cum

am da la parte câte un bob negru de orez

din zăpadă

florile de măr au căpătat o anumită adâncime

iar copilul aleargă în faţă cu părul turtit

din cauza somnului

cu fericirea lui care iese cu un clipocit

de vorbe neajutorate

şi lumea se adună şi pleacă 
cu un soi de resemnare fină ca o dună de nisip 
într-o margine de asfinţit

cu o melancolie dulce şi întrebătoare.