am învăţat să trăiesc în vecinătatea mâlului
uneori m-am considerat chiar murdar
ce să fac
inima străluceşte de parcă tocmai a fost descoperită
prin iarba gârbovită de nişte ochi cu o dantură perfectă
aşa am învăţat şi eu să râd în soare să iau aminte
sub aripa prafului
omul e sub vreme îmi zic nu total fără sens
nu poate să-şi întreacă umbra
poate de aceea
stau uneori pe plajă aşteptând crepusculul gongul
minutul acela în care te dai cu capul
de pereţii zilei iar umbra e ca un fluture
mă voi duce mai bine e să nu începi
orice moartea nu e sfârşitul îmi zic nu are logică
când eşti sus în carne toboganul
laptele vina
mă voi duce îmi zic dar nu o să plec singur
am o listă scrisă pentru că scripta manent o repet
o repet până când nimic nu ne va mai despărţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu