Dan Cristian Iordache, născut în 1970, prin fire şi trăire este un contemplativ şi un religios, chiar dacă are pregătire şi profesie de technocrat. Are o formaţie realistică, facultatea o face la Bucureşti. Un fapt aparte în împlinirea sa afectivă a fost călătoria în Asia: în Persia, în Pakistan, în India. O călătorie de cunoaştere. În vestitul Rishikesh a stat în două ashramuri, cu maeştrii dintre urmaşii lui Swami Sivananda. A publicat notele de călătorie, şi citind vezi că are tendinţa să distingă numai partea sublimă din nămolul uman, numai bunătatea lumii, or acesta este un tic « mistic » şi valoros.
Poezia sa este vegheată de un « Dumnezeu al lucrurilor mărunte », cum ne-ar spune frumoasa indiancă Arundhati Roy. Asta înseamnă că Dan Cristian descoperă sau presimte, în cotidian, o binecuvântare perpetuă, care poleieşte viaţa toată, de la familie (sfânta familie !) la echipajul ingineresc profesional, la peisajul nordic, la « dealurile de apă, pâine şi aer », la « tunelul străzilor », blocuri şi biserici, vicii şi îngeri stradali… un cosmos sucevean sau o cameră în care « se adună amurgul » este o lume pe care o rezumă, sau îi sudează fracturile, în poeme precum « cât sunt încă viu », « şi-o umbrelă », « la cafeneaua din colţ », « acasă »…
Titlul volumului « Abel şi eu » este semnicativ, are o bucurie a ambiguităţii, poţi descifra sensuri contrare, parcă destinate celor două tipologii umane apocaliptice. Sensul întâi este « Abel şi cu mine » sau « Abel asemenea mie » ; Brâncuşi spunea « tel que moi ». Sensul doi, opus, este « Abel versus eu…
Dan Cristian Iordache, în acest al treilea volum al său, dă măsura de sus a inspiraţiei, a realizării. « Abel şi eu » este un volum care îl consacră printre poeţii de primă mărime ai momentului literar.
Vasile ANDRU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu