aveam o carte râncedă în zdrenţe aş spune
se numea Ivanhoe
poate aşa erau cavalerii adevăraţi
uşor deşălaţi cu lance sau cu baston
mama o uitase o lună pe balcon la bucătărie
lângă două muşcate lângă
frigiderul fram care avea un cavit uscat pe uşă
pe clanţă o amprentă
odată am ameţit ştiu că era toamnă
şi mona a venit în cartier să mă sprijine mai întâi
pe aleea din faţa blocului
pe urmă a mirosit puţin prin cameră draperia
pereţii verzi cărţile
în ziua aceea i-am masam ceafa
fiindcă mereu o durea câte ceva iar pe drum
la interior se concretiza
într-o altă zi cu frig mi-am dat jos fesul tot ea
şi-a răsfirat palma pe frunte aşa
am simţit că trebuie să privesc în sus
m-am agăţat de frânghia terminată în nori
de chipul topit în zăpadă de câmpie
de saltea
pe dulap am păstrat o vreme două coarne de berbec
un melc mare
şi o vază din lemn lucrată la strung de imaginea mea
într-un atelier cu utilaje vopsite electrostatic
într-o tentă verzuie
pe banchetă ţineam
un dublucasetofon întunecat periculos când ploua
dimineaţa
pe antene zăceau două sau trei ciori şi ţin minte
o prezenţă timidă maternă apropia uşa
cu sentimentul că somnul e o activitate sfântă
poate o armă contra lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu