o misiune aproape sinucigaşă

ce plictiseală
opresc motorul scot cheia e cald şi constat
lumea e mai puţin adevărată
tinde să devină un balon
de săpun oval eu rămân geometric dar şi ce dacă
mă resemnez în aceeaşi măsură
suntem împreună simpli
cu anemonele noastre pe o faleză sau pe un deal
mergem pe sârmă
în spatele geamului e un brad înăuntru
o carte
groasă cât viaţa aşteptând cu o misiune
aproape sinucigaşă la terasă
dau peste cap o bere ce vremuri insolite
le pierzi dacă eşti treaz
sau te pierd ele pe tine nu se ştie cine rezistă
e destulă linişte
iar dimineaţa se umple de soare de mlădiţe izvoare
şi dulceaţă de cireşe amare în farfurioară
pe scaunul cu mileu a încremenit
paharul cu apă
sunt întâlniri în cerc cu pisici motănei zaplazuri
nunţi sau botezuri
pe unde nu e chiar totul modernizat
se reia doamne povestea cu mama la tinereţe
când era destul să ai cu ce te încălţa
un zâmbet deci o dovadă a inimii
când puteai fi bucuros din atât vreo câteva zile
asta era dragostea
mângâiere în somn
patinai cu ea şi putea să te ducă într-o livadă
uneori mă gândesc că totul se va sparge dintr-o dată
va plesni o încheietură un nit din Nautilus
podeaua e plină de laţuri generoase cu mâinile întinse
ce tot coboară coboară uneori mă întreb
moartea are vreun sex
sau viaţa
dar am de cumpărat o soluţie intru
la marchet printre tenebre
dar cumpăr nişte căpşuni ca nişte peşti cu ochii deschişi
la casă dau de o femeie
din acelea cum erau înainte dacă ai fi avut una
erai cineva
acum însă se găsesc pe toate drumurile
şi pot ucide fără nici o semnificaţie
unele au uitat să dea ţâţă
poate de la ele va veni noua speranţă
totuşi mi-au dat multe prilejuri de umanitate
ies şi mă lovesc de altă lumină de un miros
în vânt
mă gândesc sau visez
că este eclipsă şi devin foarte fericit sper din nou
pentru că luna încalecă soarele
în balansoar
şi nu se mai scumpeşte nimic nimeni nu se mai laudă
se lasă o tăcere palpabilă
cartea se deschide de la sine
creierul se amestecă în inimă şi nişte bule de neînţeles
erup de pe fundul paharului.