lângă pat pe calorifer am câteva cărţi mici care sper să poată intra prin gaura cheii pentru că am nevoie să mă exilez în mine mai mult decât oricând.
starea aceasta de astenie mă înmoaie într-un fel curios am sufletul îndurerat dar ca un extensor de care cineva trage, îşi umflă muşchii.
privirea mi se subţiază cu fiece mişcare.
dimineaţă ploua şi am urcat în grabă treptele de la vila lui Şobo şi neavând umbrelă am zis să trec cât mai aproape de faţadă când deodată zbang, am dat cu capul de o cutie mare şi galbenă din tablă, şapca mi-a căzut şi m-am lăsat pe vine împreună cu un firişor de sânge roz.
toate astea mi se trag poate din cauză că nu am dormit, a fost o vreme furtunoasă şi totuşi am vrut să o simt cât mai pe piele de aceea am lăsat peste noapte geamul deschis.
pe la ora patru mă plimbam cu paşi lungi prin cameră pe hol şi înapoi gândindu-mă că pe aici este viaţa mea.
acum iar bate vântul e un soi de zbucium intim al pădurii pereţilor sau paravanelor de parcă un animal greoi ar avea glezna prinsă într-o capcană ca un maxilar cu dinţişori triunghilari
se frământă o răcoare pe care îmi doresc să o sfidez undeva în pat într-un loc călduţ, în cel mai fericit caz aş putea astfel să intru în dialog cu cu insomnia ploaia anxioasă sau cu cel care ar putea să mă facă fericit.
Să fugi de dialogul cu durerea, nu este atât de înălţător pe cât cred unii! Adică toată treaba aceea cu înnobilarea... Hm, uneori se cam împute. Peace.
RăspundețiȘtergerems de sfat
RăspundețiȘtergerestii uneori te simti ca un lighean gaurit
in care isi spala dracu picioarele
o sa scot aia cu durererea,
piss man!