marți, 8 iunie 2010

flori pentru

numai eu şi cu el ştim
când vine ceasul în deltă zaţul
cu retorte
peste vertebre întreg harnaşamentul
când vine dezmăţul
când dospeşte vidul
şi se uită invers prin canalizare
sub lupă
totul migrează într-un alt cer
în nori
un porumbel
sau un transfer de conştiinţă
lângă un mal ce lipseşte de tot
din vocabular

numai eu şi cu el ştim
când zgura speranţa
sau gongul scutură blana surpă ficatul
invadat de cârţiţele lui mici
şi atât de tari încât brusc
înfloreşte acea secţiune transversală
de gheaţă pe geam
când pleci rugineşti
ca o lamă de ras în mijlocul unui răspuns
învelit cu iarba atârnată de gât
ca un garou
ca o inimă corodată bine
dar vesel nevoie mare

când numai eu şi el ştim.

Un comentariu:

  1. ultimul vers e superfluu. scoate-l, e mult mai bine. poem bun.

    RăspundețiȘtergere