partea ei bună

pe muntele Golaş există şi acum
o cabană mică
iar într-o ladă din molid inima mea
o pungă înnegrită
lângă o vioară la fel de veche
dinspre fereastră bufneşte
un tun de raze un peisaj cu schije
dintr-o peliculă şi
cum stăteam eu acolo
turtit cu ceafa de stinghia patului ascultând
pulsul liniştii
într-un gen de taifas divin putrezind
sub uvertura frunzelor
frăgezit de o tristeţe infinită
dar în mare măsură ochei
a început să se audă mai întâi timid apoi
ca o răstignire asiduă
nu mi-s buni pantofii ăştia cât mă iubeşti
mi-am pierdut viaţa cu tine
(partea ei bună)
toate lucrurile le faci prea târziu
dacă nu aş fi eu
pentru ce muncim atâta dacă nu plecăm
sau alţii de ce sunt alţii sau altfel
nu te implici destul
nu am încredere în tine eram sigură
ne certăm
în fiecare concediu ai plătit aia
sau ce mai faci în cel mai fericit caz
în trecere ca un urlet cu unghiile
înfipte sub coaste şi
nimeni nu câştigă şi neantul tremură lacom
deschide coşciugele dimineaţa omleta
simultan cu restul impozitelor
şi cu toate necazurile astea
pe muntele Golaş mai e şi acum
o cabană mică cu talăngi prevestind adevărul
în zare aceeaşi singurătate
cu faţa spre nord ca un muşchi de copac
inima mea înnegrită
un şoricel care priveşte cum vine toamna
miroase drumul de la tine
mustăceşte înb preajma
izvorulul din care ies sufletele.