când ridicam privirea dădeam de preşul traversă
vernil
citeam o carte râncedă în zdrenţe chiar
Ivanhoe se numea
poate că aşa erau şi cavalerii adevăraţi
uşor deşălaţi cu lance sau cu baston
mama o uitase circa o lună pe balconul cu cheder de la bucătărie
lângă două muşcate lângă
frigiderul fram care purta un cavit uscat în buzunar la uşă
pe clanţă o amprentă
prin 1988
odată am ameţit ştiu că era toamnă o lumină
secătuită ca de sertar
şi mona a venit să mă sprijine să mă prindă de cot
s-a apropiat mai întâi
pe alee în faţa blocului
pe urmă a mirosit cu pupilele puţin mărite prin cameră draperia
pereţii transipraţi a gândit ceva
în ziua aceea i-am masat cu blândeţe ceafa
fiindcă mereu o durea una alta iar pe drum odată ajunsă
la interior
mereu se concretiza
prin 1989
era la cămin
într-o zi cu frig mi-am dat jos fesul aşa că ea
şi-a răsfirat palma pe frunte mai mult
până când am simţit că trebuie să privesc în sus să mă cocoţ
ca un fachir
de o frânghie terminată în nori
de chipul topit de zăpada presărată-n saltea
ce frumos spunea ea uşor gutural
bizuie-te pe mine
prin 1990
urcam nişte scări cu cineva
am auzit că s-a măritat
deşi am dus-o tot drumul pe genunchi împreună
cu un mic trandafir
îl tot sucea din pricina şinelor a banchetei sleite
a staţiilor părea tot mai grea
pe poliţă mai păstram o carte Volaverunt
cu ducesa de Alba pe dulap două coarne de berbec
un melc de mare
şi o vază din lemn lucrată la strung de-o imagine a mea
într-un atelier cu utilaje vopsite electrostatic
într-o tentă de lapte-n cafea
prin 2010
ca un sigiliu
dimineaţa pe antene zăcea cu două sau trei ciori şi ţin minte
o prezenţă timidă maternă
care apropia uşa
cu sentimentul că somnul e o activitate sfântă
sau o armă contra lumii.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu