born in USA

Unul din scriitorii mei preferaţi spunea că în vremurile noastre - şi cele de atunci sunt la fel ca şi cele de acum - a face politică este de fapt singurul mod plauzibil de a filozofa.
Aici este vorba mai mult decât de a lua atitudine, de a-ţi defini o limită, o tabără, este vorba de a te poziţiona, stadiul ispititor al neutralităţii, tentaţia de a fi un soi de fiinţă apatridă şi amorală, lipsa unui răspuns, este doar apanajul sau anticamera deznădejdii şi duce nu la haos ci la golire de esenţă.
În acest context raţional încep să văd perioada aceasta socială ca pe un fel de sfârşit de carieră a unui timp care zace în expectativa unei salvări. Când oamenii sunt storşi şi dezolaţi au o acuitate – sper - mult mai mare a normalităţii, se pot întâlni mai lesne cu cei care fac diferenţa şi aduc speranţa. Pentru că cei care aduc speranţa nu pot fi decât cei care ajută la recâştigarea zâmbetului şi a normalităţii. În această fundătură ontologică se poate întâlni politica cu încrederea, de aici se aşteaptă un salvator sau o mână de apostoli.
Pentru că nouă românilor ni s-a inoculat cu insistenţă la modul peiorativ noţiunea de naţiune ca fiind ceva decrepit dar statul , naţiunea nu sunt nimic altceva decât un cumul de interese şi principii cu rolul de a asigura o stimă de sine acceptabilă unei societăţi oarecare. Lipsa de respect de sine a românilor generează decădere. Imaginea proastă de sine este din păcate lăudată în unele gnoze creştine dar ea vine în contrapondere cu harul de a fi apropiat al singurului dumnezeu posibil şi are rolul unui ciocan care debavurează egoul.
Iar lipsa unei identităţi poate genera oricând o substituire. Mărturisesc că am auzit prima dată cuvântul rom cu doi de m în accepţiunea de ţigan la 19 ani, după revoluţie. Ieri când mergeam ca omul în maşina lui proprie încercând să ţin cu precauţie spaţiul dintre benzile albe zăresc dintr-o dată un Matiz care căra piţa la domiciliu cu geamuri lăsate la maximum şi din care izbucnea o manea care spunea cam aşa Romania-i ţara mea. O fi, dar nu ne agasa.
Mă gândeam azi la furtul unei naţiuni cred că este o carte cu acest titlu. Ţara asta a noastră nu e numai furată de petrol aur lemn metale şi tot ce o mai fi având dar e şi un experiment uman cred cum nu mai există altundeva. Sau poate că acest sentiment de inferioritate este creat şi în ţările africane. Îmi imaginez asta pentru că avem de-a face cu cea mai la ieftină şi la îndemână metodă de a controla o majoritate de către periferici cum spunea Neagu Djuvara. Naţiunile cu o proastă imagine de sine sunt acelea unde perifericii conduc în dispreţul centralilor. Într-un anumit sens se poate identifica un corp psihocolectiv al naţiunilor şi orice om trecut de perioada negaţiei de sine trebuie să recunoască asta. Nu demult cirrca 1000 de astfel de oameni au reuşit să conducă ţara asta 45 de ani. Şi conducerea asta nu s-a schimbat, formele da. Vorba lui Walter Roman: am pus la punct un sistem teză-antiteză prin care vom fi pe aceeaşi poziţie indiferent de organizarea politică. E un citat din memorie, precizez.
Erau domnitorii noştri creştini care omorâiau fără giudeţ sau trăgeau în ţeapă cu dezinvoltură pe orice mişeu. Ţuţea spunea că în politikbureau-ul României trebuie făcut curat cu mitraliera ca şi cum ai curăţa un un trup de rana sa, sau cum ai tăia mâna care te duce în ispită, vorba lui Iisus. Dar asta este o soluţie? Căpuşele fiind atât de bine deghizate muşcă de unde nu te-ai aştepta. Organizarea lor este de tip mafiot de fapt sunt mult peste ce a reuşit mafia clasică să patenteze.
Ştiu că nu prea sunt opţiuni libere vorba unui prof de al meu de ştiinţe politice din studenţie care başca a ajuns imediat şi ministru de externe, parcă Celac îl chema, „România e o ficţiune pe harta politică a lumii” toate sunt doar iluzii şi de aceea înjur ca Eminescu june “tu-i neamul nevoii” şi mă gândesc ce generaţie a fost cea paşoptistă, una cum nu vom mai avea poate never ever. Generaţia lor s-a sfârşit la 1918, din păcate acum aproape o sută de ani.
Alţii ştiu să cânte Born in USA, ţiganii se pare că sunt mulţumiţi de noua lor patrie, noi de ce nu?
Cuvinte cheie :