Musca

Ea a scos gheare din tot corpul și din cap ca o insecta care vrea să arate tuturor că sub pământ e un loc deloc luminat. A început să caute umbra și locurile scobite și să își încastreze ghearele în forma găurilor. A păstrat câteva antene balansandu-se sub cerul aprins. Și, după ce totul a fost ascuns și obscur a mușcat cu sete din  pământ că o larvă care se pregătește de o a doua moarte, cu un instinct pe care conștiința nu-l poate preschimba în cuvinte.

Un foc superb

Nu veți reuși să-mi furați inima. O țin așa de bine încât nici nu mă interesează, puteți să o luați și să vă spălați pe cap cu ea.  Cum considerați. Este indestructibilă și nu e a mea. Au încercat tot felul de prieteni de familie să îmi repare dragostea veneau cu câte o cărămidă în mână învelită în staniol.

Cu așteptările lor. De infarct nu altceva. A venit și sfârșitul lumii personalizat cu un foc superb de artificii. Atunci când mi-ați desenat moartea ca un frigider autonom, mai mult nu ați știut.
Și după toate aceste încercări de asasinat ați rămas fără idei în bucătărie. M-ați deschis și mi-ati dat foc și, ce bine e.
Mi-ati făcut cel mai mare bine.

Prietenia noastră

Prietenia noastră e un drum într-un cub de gheață.

Plimbăm pe străzi două schelete, poate așa sînt oamenii. 

La castel

într-o zi o să îmi aduc iubitele la castel o să le privesc cum pășesc prin cameră, cum trec spre fereastră. voi monitoriza gesturile mici -automatismele pe care le-am îndrăgit ca un psihopat, voi pune replay sau slow motion la fiecare mișcare a părului sau a gândului lor misterios afișat în priviri.

seara voi dormi cu una în stânga și cu una în dreapta și ne vom înveli cu cearceafuri albe de damasc. dimineața vom bea cafea pe terasă și vom deschide câte o carte doar așa să bată vîntul filele galbene.
la plecare le voi îmbrățișa pînă când îmi voi simți inima vizitindu-le pieptul ca un sărut frantuzesc emotional - în timpul acesta le voi strecura un telefon în haină cu o singură persoană în agendă. într-o zi o să le sun și o să le aduc la castel ca un deja-vu și ele vor fi surprinse la nesfârșit.

Crăciun

Ești vechi frate ești vechi și asta îmi place. Așa te-ai născut, cu o aripă în plus și cu o piatră de moară la gât. Așa judec. De ce te uiți în gol? Cum ar fi fost să fie lumea după chipul tău, mai plină de praf? E mult praf și așa, dar evolutionistii îl mătură. Mie îmi place praful tău, îmi dă o stare de bine, de stabilitate. Pare un material bun pentru cărămizi. Pentru viitor. Câteodată schimbăm câteva vorbe pe stradă. Pe aceeași stradă. Nu înțeleg de ce ne oprim unul în fața celuilalt. Azi mi-ai spus că mă iubești. Ca numele tău e de piatră. E mai bine că nu ne cunoaștem. Niciodată nu îmi amintesc și încerc să smulg dintr-un vis câteva cuvinte sau chipul tău vechi. Mă bucur că ai rămas. Uneori am nevoie ca trecutul să fie în același loc.

Sacul

M-am rupt de-atatea ori de mine însumi ca un șiret de bocanc pe care îl strîngi de multe ori și pe urmă se destramă. Ar trebui să fiu ușor ca o pană. Dar nu e permanent așa. De prea multe ori uit. 

Uneori mă car în spate ca pe un sac de cânepă cum era în filmul "acest obiect obscur al dorinței". Am dus o valiză de cărți, am dus un geamamtan portocaliu cu muzică. Ulterior, am trecut la greutățile importante. Oamenii cei mai aproape de mine s-au rupt și ei de propria lor personalitate. Mă uit în gol la copii sau la părinți. Când deschid gura aud un muget irecognoscibil. Mai oftez prin somn. Rămân atârnat într-o apnee ca într-o spânzurătoare. Mă gândesc la îngeri, la draci, la cum își împrumută ei hainele unii altora. Nici un Dumnezeu social nu se gândește la mine. Am o misiune, sau nu am, dar știu că trebuie să o deslușeasc. Mă lasă vederea dar se ascut altele. 

Ar trebui să fiu ușor ca o pană. Când realizez ușurința încep să cânt. O voce, un cântec ca niște degete fine dansînd din mormânt.

(Gata. Mi-am revenit.)

Dușmanul

cum sînt păpușile alea rusești, matrioska mi se pare, așa sînt.

am urechi de cal, dinți de cal, mă  asemăn pînă la lacrimi cu un căluț de mare.
înăuntru am un cal troian plin cu inamici gata să iasă, să mă spintece.
poartă ochelari de soare, au o inteligență fermecătoare,
dar înăuntrul lor, în toți, sînt alți cai din troia burdusiti cu inamicii lor.
inteligența, (e proprietatea cuiva? ) îi înțeapă cu un pinten, îi zguduie. 

se autonumesc noii căluți de mare. peste orașul întunecat coboară un arbore genealogic o piramidă de inamici și de cai. nepoții nepoților nepoților  noștri au în vintre inamicii inamicilor inamicilor noștri.

mai e si dușmanul care mă iubește mai mult decât mă iubesc eu pe mine. urăsc să iubesc. el are un magnet cu care mă pescuiește ca pe un căluț de mare.

să ne îmbătăm încet

să creștem repede să murim încet! să ne îmbogățim repede să ne îmbătam mai încet. să ne ducem dracului repede!

sa ne grăbim! pînă la marea expropriere nu mai e mult! să luăm totul repede!

vine minutul egalizării. minutul în care poetul recită unei urechi amputate. minutul cerului. secunda combustiei. nimeni nu va cântări, sau mai precis, nimeni.

Eul

eul meu e o scară în spirală o secvență adn mentală. un cașcaval.

gesturile mele sînt tot mai lipsite de concretețe de bucuria cîștigului de gustul succesului. și cam neserioase.
o faptă de acum zece ani a eului meu e un șoricel în castel. oamenii mi s-au șters de câteva ori din memorie. doar tu ești cea mai bună versiune a mea. eul meu plutește deasupra asfaltului ca un balon de săpun ovalizat. în castel personajele mele recită, povestesc, sau fac fotografii sepia. 

eul meu se sinucide ritualic constant, dar atent, ca un arbitru care elimină toți jucătorii.
cobor adeseori și trag adânc aer curat în piept. știi unde mă găsești. dacă vii nu veni. strânge-mă de mână, ridică-mi pleoapa. urmează sinuciderea în masă.

Orice

în timp ce amânam ceva, o dorință, nu contează ce, m-am gândit că viața ar putea să treacă pe lîngă mine. mi-a luat ceva timp să devin bărbat adevărat si la ce mi-a folosit? să mă bat cu pumnul în piept? să-mi rup cămașa? am pornit de la o fetiță de 10 ani care nu-și dorea altceva decât să fie lăsată în pace. în câtiva ani, la vârsta potrivită, poți fi orice.  dacă a trecut viața pe lîngă mine n-ar fi chiar așa de rău dacă am observat. e ca o cheie cu clichet. face clang - nu mai poți da vina pe nimeni. calculelele se fac cu matematica adevărului. a și trecut, dar se numește tot viață, ciudoșilor!

Poezie pură

cu o înfățișare feminină intru pe ușa secundară în mintea fetelor care scriu poezie pură - merg cu grijă - e plin de cioburi sau mine antipersonal. un teritoriu interesant seamănă mai mult cu o spinare de arici. e, totodată, paradisul umbrelor jucăușe. o valvataie. totul fiind straniu și periculos, mi-am pus un lănțișor cu smiley face sub cămașă, să fie cât mai aproape de sinele meu adevărat, în ideea ca de fiecare dată când zâmbesc să aibă și conținut. în clădirea cu fete care scriu poezie pură nu sînt compartimente toate se plimbă se intersectează își împrumută hainele și bratarile. sting vodka cu suc de roșii. unele au un mers cadențat si recită parcă din "cine sînt eu". altele folosesc cuvinte cum ar fi penis, bormasina sau xanax cu ușurință și grație. cuvintele sînt cu adevărat precise ai spune că vin dintr-o tăcere multiseculară. cuvintele din această clădire miros a spital - lumea ar fi trebuit să fie mai sănătoasă și mai vie, mă gândesc. cuvintele au un mister care abia așteaptă să fie găsit. 

eu le zâmbesc dezinteresat nici nu le cunosc nici nu mă cunosc am intrat pe scara de incendiu dar o să ies pe ușa principală. vreau să mă împac cu trecutul și de-aia zâmbesc. ele nu prea au trecut dar au rădăcini. posibil și rădăcina urii de sine. sînt atât de absorbite de puritatea poeziei! nu sînt un prinț oarecare nici măcar un șmecher - sper că nu vor observa prezența sau absența mea.

Transfer

cumpără un teren! următoarea cursă spre viitor pleacă de la notar sau de la spital sau dintr-o cameră de hotel viitorul mă cheamă cu vocea de fierastrau a babei cloanța .

bucăți subcuantice se desprind din mine și nu am trebuință
intră în pereți în miezul lor indescifrabil - praful e ceva secundar.

extrag o particula emoțională din ceasul lui Eminescu și o materializez în camera obscură.
casele memoriale sînt foarte întunecate ați remarcat? lumina nu merge. emoția a plecat cu pași saltăreți.

unde e școala lui Marpa? alo? sînt în tub. pe tub scrie umilință nevinovată. transferul subcuantic se face cu pași saltăreți. baba Cloanța jubilează are un deget în loc de nas și stă pe un pat de spital sau de hotel. toate camioanele din lume n-ar ajunge pentru un asemenea transfer. nu semnez nimic îmi spun. copiii nu sînt chiar o soluție. intru in pereți și în stropii de ploaie. 

Nimic și ceva

toată ziua nimic - coabitez cu prejudecata că duminica e a lui Dumnezeu. adică nu e a mea. dacă nimicul s-ar putea face, s-ar multiplica, ar fi cumva, dar nu m-am plictisit. ceva tot a fost, m-am gândit la corpul nefolosit la plaja tropicală și la natura timpului. am făcut scroll cu un deget. tot aud cuvântul retro retro retro - mă obsedează. poate sînt unii oameni care mai au ceva de terminat sau de reparat. o faptă care a făcut diferența - viața ocolește ca un torent pietrele. este posibil să fi strălucit? mă gândesc că nostalgia e crimă involuntară. sau nu? trebuie să mai văd o dată filmul. să ne facem planuri de orice - să ne scufundăm în supa fierbinte retro încălzită. sîntem cei de ieri sîntem tineri pe undeva! ha ha. un orb mă ceartă cu o carja desenează semnul neputinței - dirijează. sau nu e nici o vârstă? am întâlnit un tânăr care se credea tânăr. 

acum sau niciodată! pe plaja tropicală intru în apă e o culoare indefinită curată și vie o culoare care mă furnică până sub pleoape. ce bună e apa! înot spre larg. totul e bine deocamdată.

The end

instalez o versiune mai veche a mea. simt cum se învârte pămîntul cum se topesc tesuturile pe oase se scurg ca-ntr-un efect special din Terminatorul 2. un gest obscen mă mai ține în viață un scurtcircuit în femur.

tu stai la masă și învirți în pumn zarurile. un pumn mare cât o găleată. eu am o ureche trombon și cu ea aud cum vine Crăciunul. versiunea mea veche
se uită la filmele cu Bette Davis. sînt fascinant de frumusețea exoftalmiei.

tu stai la masă și-mi vorbești despre sfârșitul lumii, despre uciderea pruncilor și alte minunății. versiunea mea veche visează un foc de tabără o îmbrățișare limpede sau cerul deșertului. din beznă apare paharul cu vin roșu și spui: aceasta e ora aceasta culoarea hai să ne ne simțim bine pînă la sfîrșitul lumii.

The end.

Nu recunosc nimic

sînt și eu un țăran mioritic tatuat, atât de încet încât lentoarea aleargă înaintea mea ca amintirea unui schelet de ciobănesc carpatin. dacă m-ar deschide cineva ar fugi împușcat. dar e și ceva.

literă peste literă un adevărat plagiat. am în piept o rotativă pe sub unghii curge cerneală în loc de gene am stilouri din pană de gâscă sînt un bărbat nesimțit. sînt o peliculă de celuloid. pesemne că 

sînt tatuat dar nu recunosc c-am furat. every artist is a canibal. 

whatch more tv. every poet is a thieve.

sînt o apă și un pământ.

Era loc destul

foarte de dimineață m-am trezit atât de odihnit cum numai o locomotivă ruginită ar putea dacă ar căsca.

atât de odihnit încât am început să-mi admir cu o bucurie neumbrită claritatea conștiinței.
spectacolul formei absente.

eram pe o laviță albă și pluteam. sau, mă cărau  pe umeri patru cerșetori. era suficient să emit un cuvânt  în gând și cerșetorii pe dată acolo fugeau, lin, fără să mă scuture.
aș vrea un măr îmi spuneam și mâna mea odihnita se întindea kilometri întregi. dar pentru ce atâta efort?
de altfel puteam extinde lavița la orizont. lîngă mine au venit strugurii bananele si ciocolata albă.

dar deodată a sărit pe patul meu alb o ciudățenie paroasă cu coadă lungă și mi-a zis:
sînt zeu. sînt zeul maimuță la un loc cu perfectiunea maimutarelii. doar eu te scap de cerșetori. eu pot să îți prind cu nituri coroana pe cap. pot să te fac și persoană cu handicap.

dar până să pună în practică dus a fost. cerșetorii la fel. doar dimineața semăna digital cu scheletul meu odihnit. si-atunci, dacă magia s-a dus mi-am zis că e timpul să primesc efluviile discrete ale insectelor. în carapacea mea era o lumină ușor albastră și era loc destul.

Pe locul meu

Credeam că totul e simplu dar nu e așa. mă strecor printre cuvinte ca printr-o pădure de mesteceni și mă gândesc că acolo ești tu. mă lovește spaima că mă plimb doar în  imaginația ta. privesc microscopia lichenilor urzeala frunzelor sub tălpi e doar un tablou îmi spun. îmi dau singur curaj îmi fac respirație gură la gură. încă puțin și mă autoresuscitez. inima pocnește ca un picior de scaun. Nu!

Pe locul meu din tramvai stă un negru gras si jegos cu mustața răsucită.

Poem de dragoste

închide te rog ochii închide inima închide tot.

împachetează și fugi!

Butoiul

stau într-un butoi pe întuneric si butoiul e mare dar s-a rupt o doagă chiar de la început sau lipsea nu pot rememora întunericul are o parte bună sau mai exact semiîntunericul face distanțele confortabile ca o canapea scumpă. butoiul însă e total neconfortabil e cum ai sta cu genunchii pe coji de nucă de aia

mă doare un picior sau mă doare burta. cei care trec pe lîngă mine mă privesc cu milă și-mi spun frate burtosule hai cu noi la munte munții te transformă hai să ne bucurăm de puritatea soarelui. dar mie mi-e milă de soare mă gândesc că dacă intră în butoi o să iasă rău pentru el. 

Corul înțelepților

în fundal era poziționat corul dezvătaților si fakirilor care intona:

nu e important ce ți se întâmplă important e doar ce înțelegi din ce ți se întâmplă. apoi venea baronul Munhausen prăfuit care se trăgea de păr cu o mână și cu cealaltă o trăgea de păr pe fetița cu chibriturile. să nu adoarmă definitiv. doi băieți cu câte o canistra de benzină în brațe se consultau cum să dea foc scenei fără să fie o mână criminală. câteva fete în șlapi și puțin îmbrăcate discutau despre vară. vrem distracție apă soare și candoare. nu vrem să înțelegem nimic. vrem doar un loc pe plajă fie și lîngă Beria. Beria însă, trezit de amintirea gulagului, revenit din criogenie cu turturi pe chelie strigă: nu am omorât destui! să răsturnam balanța, vivat la revolution! atunci din fundal corul intonă: lupta de clasă trebuie să înceapă de la interior! să înceapă lupta!  apăru și Mao. se făcu roșu tot cerul ca înaintea unui profet. Mao începu să recite sonetele reichului de o mie de ani. vorbea ca un pitigoi răgușit și corul dezvataților murmura după el.
avand în vedere cele prezentate mai sus scena începu și ea să trepideze să își caute sensul existenței.
înțelepții i-au spus să stea și a stat. restul personajelor însă, erau pe jos, ucise de melatonina.

Cerbul

zăpada era pînă la genunchi. o haită de lupi alerga după inima mea

zăpada era roșie și caldă. 
o haită de dinți alerga după inima mea
zăpada trecea de piept.
o haită de ochi alerga după ochii mei și după inima mea

dar eu sunt cerbul adânc al pădurii prea negre nici o sete și nici o foame nu mă poate stinge. Aleluia!

Clavecinul

nu ar trebui dar sînt zile ca un deșert deși aparența e frig și zloată și umbră în care pătrunde mâhnirea. atât de adânc pătrunde încât nu ajunge nici un sunet. o liniște de mormânt.

caut o ființă mai adevărată, din marginea gâtului în jos, un nod spre interior. un bebeluș doar aripi, stralucitor și mirat în spatele gratiilor. înghesuit între corzile unui pian. fiecare umbră cântă ca un clavecin, pentru că instrumentele sînt foarte vechi. nu frigul ci umbra depășește adâncimea oaselor, ca un ecou. 

încerc să trec. podurile sînt în depărtare dar seamănă izbitor cu aceleași poduri înflorite. poduri testate cu convoaie militare grele. totuși ziua e o suferință de neclintit. nu am o soluție, am doar un chibrit umezit, o silabă în trusa de care nu ar trebui să se teamă nimeni. 

Macbeth

pe drumul forestier mă gândesc la Shakespeare ce stil avea de a culege informații la firul ierbii ca un ogar. 

pe ce stradă i s-a năzărit întrebarea a fi sau a nu fi. dacă trecea pe drumul meu s-ar fi întrebat să iau sau să nu iau.

conspirația

e o conspirație mondială cred să pună în poziții cheie la servitul cafelei numai fete drăguțe.

rar apare câte un băiat efeminat. oculta nu doarme niciodată pe cale de consecință nu bea niciodată cafea. bea doar apă de la Zăgan  singura apă vie care culmea e din România. o transportă în amfore de cupru 99.99 la sută în toată lumea. (dosar clasificat pe raft lîngă moartea lui Kennedy). 

cafeaua se știe e un excitant nervos care îți distruge concentrarea în 30 de minute. exact pînă începe munca. bancherii și oculta au săpat o groapă imensă în Israel unde se aude că e cel mai mare cufăr  din lume. la săpături lucrează  numai fete drăguțe. 

în vacanțe oculta le trimite generație după generație (au permisiunea să se răzbune) să servească pe toată lumea cafea.

Zeul

mintea face legăturile să fie primejdioase. așa susțin chiar scripturile asta e natura ei.

am citit un text despre poeți scris de Patapievici în care explica ușor alchimic cum un poet se transformă în zeu. mi-am amintit instant de Simo care susținea cu tărie afirmația argheziană ca în cealaltă parte din restul vieții zeii vor merge la braț cu poeții.
iarăși mi-am amintit de un critic literar care spunea despre mine ca sînt un poet adevărat. ce bucurie de nedigerat! nici nu mă cunoștea prea bine. mă întreb ce fel de zeu sînt eu? are logică nu? dar zeii sînt puternici și dicretionari nu au reflux gastric flatulența  și hemoroizi. ca să nu ajungem la condiționările psihologice. mai bine s-ar scrie în dicționare: poeții sînt oamenii aparent normali. ar fi mai echitabil. 

o să-i trimit domnului Patapievici textul ăsta să-l lipească pe frigider. sau, aș putea la noapte să transmit direct zeilor să văd dacă mă recunoaște cineva.

Alina

mă întrebam dacă ea are flori pe balcon pentru că ea îmi face săptămâna asta cafeaua. e tura ei.

ea face o cafea plină de idei amară ca afară dar nu zic nimic.
ea are cosițe aurii cum n-am mai văzut de mult și ochii albaștri ca albastru de metil amestecat în iaurt.
are aparatură nouă cafeaua nu frige.
ea are vinisoare ascunse sub piele pe frunte și o salbă de ținte în lobul urechilor. în creștetul capului are o fundița neagră și uneori o privire opacă.
poate e ceva care o ține acasă. poate își caută o casă. și dacă nu are flori pe balcon? și dacă pleacă să îngrijească o bătrînă cu privirea opacă cu vinisoare subțiri sub pielea albastră?

Ela

am căutat o fată care să îmi ridice moralul și am nimerit în patul unui fotomodel

deasupra unor cearceafuri fine și moi mă gândeam ca un evreu veritabil ce am de câștigat și ce am de pierdut. acest fotomodel fresh și voluptuos trebuia să fie și plin de sensibilitate dar asta mi-ar fi luat ceva timp.

am încercat să o privesc direct în ochi să trec dincolo de fotomecanică dar dintr-o dată m-am oprit cu bărbia în piept. mi s-a părut că văd un lup cu tepi de sturion preistoric. mă gândeam: eu sînt straight nu mă combin cu lupi preistorici. sau dacă mă înțeapă cumva? Saraswati ajută-mă! tu ești marea mea dragoste! cine o să îmi dea aripi de mâine? tu sau ea? 

la orice specie merge să faci pe bărbatul mi-am zis. ieși din orice încurcătură. am făcut un duș rapid  mi-am luat hainele de ieșire și-am jucat împreună table pe satinul alb.

Flacăra

așa zile am ajuns. nu am un plan de viață dar nici de moarte nu știu ce să cer nici ce-aș putea să ofer. oameni mi se par schimbători. poate îmi seamănă. 

stau într-o încăpere neagră căreia i se spune birou pentru că nu a intrat nimeni și mă întreb care e serviciul meu. aprind un chibrit și mă uit la flacără.

nu înțeleg ce e important. totul tremură.