Credeam că totul e simplu dar nu e așa. mă strecor printre cuvinte ca printr-o pădure de mesteceni și mă gândesc că acolo ești tu. mă lovește spaima că mă plimb doar în imaginația ta. privesc microscopia lichenilor urzeala frunzelor sub tălpi e doar un tablou îmi spun. îmi dau singur curaj îmi fac respirație gură la gură. încă puțin și mă autoresuscitez. inima pocnește ca un picior de scaun. Nu!
Pe locul meu din tramvai stă un negru gras si jegos cu mustața răsucită.
:)
RăspundețiȘtergere