Era loc destul

foarte de dimineață m-am trezit atât de odihnit cum numai o locomotivă ruginită ar putea dacă ar căsca.

atât de odihnit încât am început să-mi admir cu o bucurie neumbrită claritatea conștiinței.
spectacolul formei absente.

eram pe o laviță albă și pluteam. sau, mă cărau  pe umeri patru cerșetori. era suficient să emit un cuvânt  în gând și cerșetorii pe dată acolo fugeau, lin, fără să mă scuture.
aș vrea un măr îmi spuneam și mâna mea odihnita se întindea kilometri întregi. dar pentru ce atâta efort?
de altfel puteam extinde lavița la orizont. lîngă mine au venit strugurii bananele si ciocolata albă.

dar deodată a sărit pe patul meu alb o ciudățenie paroasă cu coadă lungă și mi-a zis:
sînt zeu. sînt zeul maimuță la un loc cu perfectiunea maimutarelii. doar eu te scap de cerșetori. eu pot să îți prind cu nituri coroana pe cap. pot să te fac și persoană cu handicap.

dar până să pună în practică dus a fost. cerșetorii la fel. doar dimineața semăna digital cu scheletul meu odihnit. si-atunci, dacă magia s-a dus mi-am zis că e timpul să primesc efluviile discrete ale insectelor. în carapacea mea era o lumină ușor albastră și era loc destul.