Ești vechi frate ești vechi și asta îmi place. Așa te-ai născut, cu o aripă în plus și cu o piatră de moară la gât. Așa judec. De ce te uiți în gol? Cum ar fi fost să fie lumea după chipul tău, mai plină de praf? E mult praf și așa, dar evolutionistii îl mătură. Mie îmi place praful tău, îmi dă o stare de bine, de stabilitate. Pare un material bun pentru cărămizi. Pentru viitor. Câteodată schimbăm câteva vorbe pe stradă. Pe aceeași stradă. Nu înțeleg de ce ne oprim unul în fața celuilalt. Azi mi-ai spus că mă iubești. Ca numele tău e de piatră. E mai bine că nu ne cunoaștem. Niciodată nu îmi amintesc și încerc să smulg dintr-un vis câteva cuvinte sau chipul tău vechi. Mă bucur că ai rămas. Uneori am nevoie ca trecutul să fie în același loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu