toată ziua nimic - coabitez cu prejudecata că duminica e a lui Dumnezeu. adică nu e a mea. dacă nimicul s-ar putea face, s-ar multiplica, ar fi cumva, dar nu m-am plictisit. ceva tot a fost, m-am gândit la corpul nefolosit la plaja tropicală și la natura timpului. am făcut scroll cu un deget. tot aud cuvântul retro retro retro - mă obsedează. poate sînt unii oameni care mai au ceva de terminat sau de reparat. o faptă care a făcut diferența - viața ocolește ca un torent pietrele. este posibil să fi strălucit? mă gândesc că nostalgia e crimă involuntară. sau nu? trebuie să mai văd o dată filmul. să ne facem planuri de orice - să ne scufundăm în supa fierbinte retro încălzită. sîntem cei de ieri sîntem tineri pe undeva! ha ha. un orb mă ceartă cu o carja desenează semnul neputinței - dirijează. sau nu e nici o vârstă? am întâlnit un tânăr care se credea tânăr.
acum sau niciodată! pe plaja tropicală intru în apă e o culoare indefinită curată și vie o culoare care mă furnică până sub pleoape. ce bună e apa! înot spre larg. totul e bine deocamdată.
Mda... suntem tineri pe undeva... Undeva prin noi a mai rămas amprenta unor priviri care știu să privească cu bucurie către nimic... Acest nimic umblător care îl numim realitate, care se numește Viață...
RăspundețiȘtergereDuminica și prejudecata că "Duminica este a lui Dumnezeu" sunt Dumnezeu...
La fel și nimicul și nimeni...