de inutil şi de moarte

am chef de un poem lung, lung

cât o coadă de mătură

cu care să deretic pe aici de la apus până la răsărit

fără nici o dorinţă specială, doar aşa,

cu lehamitea şi tristeţea care te înalţă pe un preş magic

deasupra trotuarelor

sau iese ca o vomă ţepoasă pe gură şi nări

şi  îmi repugnă prin ochi ca o lişiţă zdrobită de pagini,

am chef să scriu un poem cu care să uit de foame

de sete de iubire şi chiar de pulsiunile morţii,

atât de savuroase, pe un portativ

în care soarele e un ceas dulce exact ca o mană a pianului,

sub acest baldachin umilit al vieţii încinse

am chef să fiu nebunul lăsat în pace lângă un evantai şi o frunză

iar aerul de acolo să aibă o densitate de spic,

o linişte proclamată de tunetul oboselii,

am chef să cred în Dumnezeu ca şi cum singurătatea şi eu

am fi doi fraţi ai laserului ce privesc înainte

sexul neruşinat al tăcerii, înrolaţi la un gând mai mare

mergând pe bicicletă pe un drum de ţară,

am chef să mă întind pe burtă şi să dechid braţele

şi inima mea să curgă într-o explozie tihnită ca o uşă de abaţie

spre locul în care nostalgia nu e decât viitorul

cel mai probabil, ca un gaz uşor respirând de prin văile verzi,

am chef  să rup lumea în două şi să o împart săracilor

siguri pe ei ca nişte leoparzi împuşcaţi în limuzine posace

sau în şlapi şi cu pantalonii  suflecaţi

am chef să îmi fac o barcă, o capsulă, am chef să mă vindec,

de inutil şi de moarte am chef.