negura şi vacarmul

e atâta pâclă până la capătul cerului 
şi-aş spune că asta

e toată dragostea care ne mai ţine uniţi

cum stăm cu tălpile ude 
pe nişte tocuri şubrede cu flecurile roase

ca în Forrest Gump 
cum stăm ca nişte guguştiuci la marginea lumii

iar dededesubt 
dedesubt e uterul mamei claxoanele

şi toate certurile ca un set de cătuşe lucind

şi nu vom intra în Împărăţie 
cu oricât de multe cafele pastile sau poezie

e atâta siguranţă în vârful armei 
sau în crengile salcâmului

ca un soi de lapte în ochii tuturor 
şi-atâtea ceasuri rotunde care se evaporă

ca nişte tomberoane de fum ce se lipesc de cer 
şi stau acolo ca un acoperiş gros

ca o pâclă apăsătoare 
sau un sân care te presează până îţi dai duhul

sunt atâţia oameni care se adulmecă 
vorbesc gesticulează şi dorm

se penetrează urlă fac absolut orice 
şi nu se găsesc şi în acest vacarm

în această pâclă mai cred şi mai sper să visez.