joi, 19 mai 2011

la cetate

o vrabie pe masa terasei mai grea decât cerul
şi semnele lăsate în pereţi sau în copaci
de o gheară 

şi liniştea aceasta ca un butoi ruginit
de ce nu osteneala lianelor  care mătură cimitirul
ghimpii care se afundă în obraji

mărul uman străfulgerat ca o statuie în hanorac
cu obişnuita stranietate a pleoapelor de la barieră
părul mirositor al cetăţii crama luminii

toate pietrele răbdând aerul grizonat
ca un tăvălug care macină un răspuns fluvial
scrumiera şi un ziar învolburat pe masa zburătoare.

Un comentariu:

  1. ultimele 2 poeme sunt foarte faine. a intrat in poezia ta melancolia.

    RăspundețiȘtergere