pe un soare ca un câine automat
am pus picioarele în pământ cu cârjele astea din piept
am şonticăit înspre viaţa obişnuită
cu alte cuvinte am apropiat de perdea
un bărbat detaşat dar nevindecat de dorinţa de a supravieţui
în genul unui fluture mătăsos în amiaza mare am privit
printre zăbrele ce mai vrea lumea asta să îmi ofere cu titlul de distanţă
lângă hemoragia verdelui lângă arşiţa stânjenitoare a pubertăţii
lângă victoria lacustră a cocorilor
lângă rănile astea frumoase ca nişte anotimpuri supuroase
pe un soare ca un câine automat
dincolo de nisipuri am văzut un timp ca o frunză cu genunchii la gură
plutind pe o apă neagră deasupra unor oraşe drumuri de câmpie
pălării saltele şi ochi afirmativi de oameni
care aşteaptă aproape sugrumaţi sintagma ia-ţi patul tău şi umblă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu