iaşul

era într-o joi în zilele lui daniel corbu era soare
în luna lui mai lichenii zâmbeau
şi am auzit urletul cum venea dinspre din viitor
pe umerii oamenilor negri de cultură din insula paştelui

era nimeni un fel de potop de singurătate
în afară de o bătrână cu nişte narcise în poală
în faţă la varice maşina dreptunghilară şi mustăcioasă
a lui mihai ursachi şi vreo doi ţigani în şlapi

mai apoi au venit nişte lanuri ireale de rapiţă înflorită
o melodie înfundată cu mircea vintilă
mormântul meu peste mormântul lui cuza
şi în aer vreo două baloane cu urletul acela bandajat.