S-au spus multe lucruri interesante, atâtea prilejuri de a porni mai departe încărcat cu un ghem de mațe incandescent! Nu este nimic ascuns, sau de neînțeles, în această capcană numită prezent.
Am nevoie de templu. Am nevoie de mine. Am nevoie de tu și cu mine, când te uiți în bătaia razelor de soare cu emoția stăpânită a conștiinței că timpul tău s-a scurs. Basta! Poate cu asta ar trebui să se îndeletnicescă artiștii, nu cu mărul oprit. Basta! Nu este liniște în această casă ci doar o lumină filtrată prin draperii. Veniți la mine toți cei care nu mai credeți în adevăr, cei bolnavi, cei care așteptați de la cuvinte scânteieri albastre ca o plăcere culinară detaliată.
Loviți-mă cu pietre colțuroase.
Opriți marșul. Vreau să cobor. Vreau să sacrific cuvântul. Vreau să trec granița cu mâinile goale, cu inima goală, ca un profet al florii de cactus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu