Tunelul

În drum spre Iași am vorbit cu Prodan, ne-am dat cu părerea despre un eveniment oarecare unde el fusese și eu nu.
Mesteca într-o cratiță să nu se prindă și tocmai alungase melcii de la răsaduri. L-am întrebat: cum faci? Fugi după ei? Mi-a zis că nu, îi ia pe deget și îi azvârle vreo doi metri, dar se întorc.
Am vorbit despre cum se mai scrie poezie, despre spectacol, i-am spus ca o parafrază la afirmațiile unora mai deștepți ca mine că nu trebuie să îi spui cititorului mot a mot ce ar trebui să înțeleagă din text.
Când vrei artă pe tine te vrei.

Poeta făcea parte dintr-o societate secretă care își clădea notorietatea pe ideea infertilității asumate a uterului și făcea spectacol prin recitarea sub forma utilizării cu tupeu a unei puști cu alice. Împroșca audiența ca un preot ortodox de bobotează. Așa am aflat.

Pe urmă, am început să reflectez la poetul FDP care era exact cu mine în telefon și i-am spus că am vreo 10 texte cu el, unele de când fusese plecat prima dată în Nepal. Aș putea face din el un personaj dar pe undeva nu mi se pare moral. Aș simți că îl folosesc. I-am povestit de cerșetorul despre care am scris în Monitorul în urmă cu 25 de ani. După ce am schimbat câteva vorbe pe treptele catedralei am inventat o povestire lacrimogenă, Doru i-a pus și fotografia pe prima pagină. De fiecare dată când îl vedeam mă cuprindea o rușine imensă. Mă acoperea ca o ciupercă.
FDP spune că poate i-am făcut și ceva bine, nu știu.
Pe urmă, nu știu cum am ajuns la opozabilitatea tipografiei de criptomonede cu zidul de hârtie și la oculta planetară.

Deodată, m-a săgetat  ceva de la ficat până spre inimă când am văzut un pod pe care nu ar fi trebuit să-l văd. Mai era puțin și ajungeam la Bacău și eu aveam treabă la Iași. Of.