Teama

Ce aroganță să te sinucizi din întâmplare, ce aroganță să te salvezi!
Ce stupiditate nemurirea!
Am văzut printr-un craniu de câine mort frica de care vorbesc scripturile și nu era decât un paznic de întreprindere, gras, care bea bere și se uită la hochei.
Am văzut concepția craniului, un proiect menit să reziste multor lovituri. Am văzut inima ca o floare neagră, dar mai mult înflorire.
M-am gândit la așa numiții mei prieteni sau rude de toate gradele și între ei stătea un lichid alunecos numit teamă.
Și ei, ca și mine, stau cu unghiile înfipte în varul zilei. 
Teama, un șobolan izgonit din soarele strălucitor al iubirii. Soarele celor drepți, ca și cum mila ar fi un criminal în serie.
Ce nedrept! Ce contrast, ce contur!
Râsul lor e un urlet îndoit cu ciocanul.