Stau întins pe o parte în patul meu și mă gândesc la somn. Cum e somnul și eul meu, cum este în somn. Când dorm dispar comparațiile, îmi zic. Sunt fericit. Bine, am contuzii pe toate părțile, dar sunt bine - poate asta e fericirea: să ajungi în punctul din care poți să zâmbești când întorci celălalt obraz. Sau, nici măcar. În somn, eu sunt noaptea, de ce nu?
Îmi imaginez ce simte un alpinist profesionist cu degerături severe, cu ochii lipiți de gheață și barba plină de chiciură. Ce l-a dus pe acel vârf, care e senzația, cum e victoria? Victoria e cum stau eu pe o parte în patul meu. Am urcat o zi.
Mă gândesc că unii au nevoie de un munte, la propriu.
Îmi ascult corpul, sentimentele, gândurile, gata. O galaxie într un bob.
E o liniște netulburată, ca un munte necunoscut. Noapte bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu