Când mergeam la supermarket mă gândeam cu un sentiment amestecat de spaimă și curiozitate la ceva imaginar - cum ar fi să treacă pe lângă mine un poet sau o poetă - nu contează - oare cum aș putea recunoaște încarnarea spiritului etern purtat de vânt - cu o pungă de celofan cu un pachet de unt și un mănunchi de banane în interior? Ar exista o scânteie cum sunt acelea suflate din tăciuni care s-ar desprinde din privirea lui - sau a ei - pentru că și femeile presupun au la fel de multe întrebări. Odată mi-am imaginat că trebuie să fie ceva gârbov chiar și într-un adolescent care și-ar căuta o asemenea îndeletnicire.
Dar imediat mi-am spus că un poet - sau o poetă - nu poate fi decât singur - ca o stea care se autoconsumă, ca un strigăt de bucurie, ca un horcăit final al trupului aruncat de pe cornișa lunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu