joi, 29 aprilie 2010

dar unde

o muzică în fereastră o fântână barocă
zarvă
ceva cultural
cu statui răcoroase o bicicletă
prin piaţetă şi
umbra
se adună din vieţi prin frumzare
sub falduri impresii de carne
delir
bănuţi aurii într-un ochi
adâncimea
oribire de caşmir dar sufletul unde
mâna
paşii în dosul jaluzelei
iluzia cu un sâmbure dar sâmburele unde
braţele pieptul sărutul argintăria
cauciucurile maşinii
zvârcolirea sub frunze
prietenia
foamea din lume repetabilă
cuţitele dinţi şi măsele
viteza care prelungeşte de fapt pierde
sau omenia
un pahar de vin roşu pe masă o întrebare
cine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu