un şotron

nu mă mai cred nici mare nici mic
în fond creşterea
s-a dovedit a fi un fel de uitare
lumea nu e o scenă
e toată clădirea teatrului
e o mamă
un copac care ajunge în final bătrân
la mal
mirat
în fiecare dimineaţă precum primăvara
totul e o singură zi şi asta-i tot
iar când se va lua de la tine
legenda
se va vedea că ai căzut doar o dată
te-ai ridicat doar o dată
a fost doar o repetiţie pe cerul bleo
sau în iarbă
aşa că aminteşte-ţi de copilărie
doamne sau ce eşti tu
când nu te plictiseam niciodată
pentru că erai curat şi nou
şi credeai
că lumea e un şotron îndelung
în care seara devenea iarbă şi îmbrăţişare.