Paşte

am putere doar cât să trag aer în piept
să deschid ochii spre ultima prană
să trec
am acţionat mereu fără să am un control
sub un impuls de moment
viaţa e un semafor
e o cutie de bomboane cu ciocolată
cum stăteam cu el pe o bancă
aveam mereu bagajele pregătite în hol
un hol lung care se termina cu o uşa vitrată
odată când era întuneric
pe cer nici o meduză am intrat cu capul în apă
m-am zgâriat lung pe braţe
erau crengi era moarte
mi-am revenit cu un pahar de pălincă cu mărgele
pe masă
îmi spuneam că fac voia inimii care ară
aproape singură
aşa cum bate total anonimă dărăpănată
era frig deasupra cartoanelor
şi îmi presam căciula peste urechi mă străduiam
să tac
dar tu îmi arătai iarba înaltă mă mângâiai
ca pe un prunc într-un fel anulai strada cu anii pierduţi
lângă isvorul rece
acum ce să spun
locuiesc între umbre într-un apartament cu eucalipţi
cu orizont în rol de cortină
cu anotimpuri pe o scenă rotativă
cu stelele deschise ca un robinet cineva le-a uitat
a plecat pe celălalt mal
iar eu nu văd decât pereţii o uşă un geam nici o apă
nici un fluviu cum ar trebui să fie în mod normal
deşi timpul îmi ajunge la gât
nu e nevoie să mă scufund
podeaua se-nmoaie uşor iminent mă îndepărtez
ciudat cum
cu vârsta somnul e din ce în ce mai alert
are alt gust
dormi şi universul se strânge ca o faţă de masă
astfel dansezi mai bine cu viorile chitările
uşor ameţit dar deschis ca o palmă care te trage în sus
relaxat pe undeva medieval
ca un sărut lăcrimat
doamne e greu să îmi schimbi viaţa e cel mai greu
dar e singura minune.