nu e nimic altceva
decât o primăvară
înainte de a veni şi o toamnă
apoi
un iertător
care lătră la gurile inimii
şi întoarce obrazul
celălalt
de şaptezeci de ori câte şapte
e o lovitură care retează
nedureroasă
adrenalina adolescenţei
un sânge mort în sinea lui
precum
o iarbă visătoare sau
o femeie amurgită
savuroasă ca un dar de lumină
într-un unghi din care bate bucuria
nu roade
nu sfâşie nu aşchiază pragurile
deşi eşti gol
poate ruşinos adesea lângă cireş
e o singură câmpie sau un munte
oglindit într-o singură apă
e o dimineaţă
o secundă şi mulţi zei care stau
la masa
zeului singuratic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu