duminică, 1 aprilie 2012

aceeaşi unicitate

pe furnirul cafeniu şi prăfuit
al televizorului macrameul subţire şi
răbdător deasupra peştele de sticlă
cu solzi galbeni
pe parchetul lucios bătut în V
în lumina absurdă
un copil atinge fereastra
antenele abandonate

nişte crengi pe fundul iazului
unde câteva ciori îşi schimbă poziţia
în raport cu dimineaţa
sau cu alte note muzicale
în adâncime se poate observa
o colină brună sau cenuşie ca o ciupercă
şi Nichita întors spre albul străveziu
ca o respiraţie verticală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu