pe furnirul cafeniu şi prăfuit
ca o respiraţie verticală.
al televizorului macrameul subţire şi
răbdător deasupra peştele de sticlă
cu solzi galbeni
pe parchetul lucios bătut în V
în lumina absurdă
un copil atinge fereastra
antenele abandonate
nişte crengi pe fundul iazului
unde câteva ciori îşi schimbă poziţia
în raport cu dimineaţa
sau cu alte note muzicale
în adâncime se poate observa
o colină brună sau cenuşie ca o ciupercă
şi Nichita întors spre albul străveziuca o respiraţie verticală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu